Dayro Mauricio Moreno Galindo (născut la data de 16 septembrie 1985 la Chicoral, Tolima, Columbia) este un fotbalist columbian care evoluează pe postul de atacant la formaţia Steaua Bucureşti şi la naţionala de fotbal a Columbiei, pentru care a evoluat până în prezent într-o partidă şi a marcat un gol.
Carieră în America de Sud
Dayro Moreno a început fotbalul la Once Caldas. A reuşit să câştige, cu echipa columbiană, Copa Libertadores în anul 2004, după o finală cu argentinienii de la Boca Juniors, participând apoi la Cupa Intercontinentală, disputată la Yokohama, şi pierdută de columbieni în faţa portughezilor de la FC Porto, care erau deţinătorii Ligii Campionilor. În acel an, 2004, avea să fie şi ultima ediţie a Cupei Intercontintale. Atacantul de 1.78 m a evoluat cu succes şi la naţionalele de tineret ale Columbiei, mai ales la naţionala sub 20 de ani, unde s-a remarcat cu o serie de evoluţii extraordinare. Aceste evoluţii l-au adus în atenţia mai multor cluburi importante din Europa şi America de Sud, cum ar fi Dinamo Zagreb, Hajduk Split (ambele din Croaţia) şi Boca Juniors. Până la urmă, nimic nu s-a concretizat, deoarece formaţiile croate nu au avut destui bani pentru a satsface cerinţele celor de la Once Caldas, iar Boca Juniors a renunţat să îl cumpere în favoarea unui alt atacant. Până la urmă, Dayro a fost împrumutat la Atletico Paranaense, o echipă din Curitiba, Brazilia. A evoluat doar 2 meciuri pentru “Uragan”, cum este supranumită formaţia din Parana, întorcându-se apoi la Once Caldas. A avut un start fantastic al anului 2008 : a fost selecţionat pentru prima oară la echipa naţională pentru a evolua împotriva Argentinei, în preliminariile Campionatului Mondial din 2010, şi a reuşit să înscrie golul victoriei Columbiei. Deoarece în acel moment era golgheterul Campionatului Columbiei, cu 16 goluri marcate, a părăsit Once Caldas pentru a veni la Steaua, după ce evoluase în 136 de meciuri pentru echipa din ţara care l-a oferit fotbalului pe Valderrama şi marcase un număr impresionant de 57 de goluri.
Carieră la Steaua
În ianuarie 2008, Dayro Moreno a semnat cu Steaua, după ce a fost sfătuit de colegul său din naţionala Columbiei, Robinson Zapata. Suma de transfer pentru care Once Caldas l-a cedat pe jucător a fost de aproximativ 2.000.000 de euro. La Steaua, Moreno a sosit deodată cu conaţionalul său, şi în acelaşi timp tizul său, Jose ‘Pepe’ Moreno.
Publicat de Claudiu 